Smiley rememorează ziua în care s-a îmbătat foarte tare: ”Am intrat în panică”
Smiley este unul dintre cei mai apreciați artiști din România și nu s-a ascuns atunci când a fost vorba despre ceva ce a făcut în trecut. Artistul a ”rememorat” o seară când a băut peste măsură și a intrat în panică.
Astfel că, Smiley a povestit ce s-a întâmplat în seara în care a consumat băuturi alcoolice alături de alți artiști din țară!
”Eu dacă ies la băut cu băieții sau ies la vreo petrecere, am un prag la care zic «băieți, eu am plecat», de care nu trec. Adică pragul este când încep să vorbesc și nu mai pot să articulez. Am trecut și peste pragul ăsta, dar atunci am avut impresia că am rămas singur în club. Mi s-a întâmplat o dată. Am mers în club cu niște prieteni, eram și cu Marius Moga, și cu Randi, cu mai mulți. La un moment dat am trecut de pragul ăla, m-am dus mai departe și am impresia că m-am așezat pe o canapea și mă uitam în jurul meu, mi se părea că e gol clubul. Mă gândeam că m-au lăsat singur pe acolo și nu știam dacă mai știu să ajung unde trebuia să ajung. Am intrat în panică”, a mărturisit Smiley, potrivit Cancan.
Smiley a avut o perioadă grea în vreme de pandemie
De asemenea, Smiley consideră că ”pauza” de care a avut parte în ultima perioadă, din cauza coronavirusului i-a creat probleme financiare, deoarece nu a mai avut concerte sau evenimente. Chiar și-așa, cântărețul s-a bucurat de o perioadă în care a stat liniștit.
„Anul ăsta nu aveam în plan nici un concert mare, nici un turneu pentru că eu anul ăsta mi l-am programat să lansez multă muzică, ceea ce fac deja, și nu m-am gândit, nu am luat în calcul că va veni o pandemie. Având în vedere că nu am avut cântări de 5 luni și am și o ditamai trupa, ditamai gașca de oameni, trebuie să găsesc niște soluții să facem niște spectacole, pentru că oamenii ăștia din asta se întrețin. Ce-i drept avem și o mare poftă de cântat pe scenă. Eu cred că de la 15 iunie, dacă nu există o revenire a virusului sau dacă Doamne ferește se îmbolnăvesc mai mulți oameni, încet-încet vom reveni la normal. Sunt optimist în general”, a spus Smiley.